Astazi este cunoscuta ca si „Casa de Casatorii a sectorului 3”, dar nu este destinata doar serviciilor de stare civila. Cladirea reprezinta o institutie, insa este mai mult decat atat, adica un monument istoric datand de la mijlocul secolului al XIX-lea, care gazduieste o serie de evenimente culturale. Multor bucuresteni, in special reprezentantilor boemei noi si vechi, le suna mai cunoscuta denumirea de „Casa Eliad” (bulevardul Mircea Voda, nr. 5), deoarce edificiul a jucat un rol important in viata culturala a comunitatii bucurestene in cele mai diverse etape istorice. In istoria recenta, o lunga perioada de timp a fost lasata in paragina si abia in ultimii cinci ani a intrat intr-un puternic proces de reabilitare si consolidare.
Cladirea Eliad este una dintre putinele case boieresti de mijloc de secol XIX care s-a pastrat in Bucuresti, fiind un monument istoric de categoria A, cu valoare nationala, asa ca partea noastra de contributie la acest valoros edificiu constituie si pentru noi o carte de vizita importanta.
Restaurarea unei cladiri vechi de doua secole si punerea in valoare a arhitecturii de epoca cere atentie deosebita si o munca de cercetare intensa: inainte de reabilitare, cladirea avea componente arhitecturale si finisaje foarte degradate, dar nu existau avarii majore la elementele de rezistenta. Era evident ca materialele alese in cele mai diverse perioade istorice pentru placari exterioare fusesera insuficient de rezistente.
Intemperiile, diferentele de temperaturi, expunerea, traficul intens isi spusesera cuvantul asupra materialelor. Pe de de alta parte, mult mai problematice pentru vechile finisaje se dovedisera nu atat materialele, cat lucrarile de montare – departe de standardele de astazi, atat cele de placare, cat si cele de finisare, cu materialele si uneletele de acum cateva secole.
A respecta arhitectura vremii, dar a oferisi o durabilitate de rangul unui monument istoric de categorie A nu putea sa insemne decat o singura alegere din partea noastra: granitul. Cea mai dura piatra dupa diamant, nu se dezminte nici in privinta elegantei si frumusetii sale.
Mai era nevoie de un colorit ce ar fi trebuit sa fie si sobru si elegant, dar si versatil, pentru a se potrivi unei case boieresti, dar si celor mai diverse aplicatii (dat fiind ca intreaga cladire a fost practic inconjurata de aceste placari). Alegerea a reprezentat-o granitul Algabeth Peach Red, cu reflexiile sale fine de roz si portocaliu intr-un context sobru de cristale gri cu alb. Nu am uitat nici de lucrarile de taiere si montare a pietrei, cel putin la fel de importante ca alegerea materialului in sine. Finisajele au mers pe fiamat in majoritatea situatiilor, data fiind expunerea la exterior si dorinta de a evita riscul de alunecare. Doar contratreptele si, pe alocuri, elementele ornamentale care aveau doar rol decorativ au fost lustruite, pentru a obtine acele reflexii deosebite ale luminii, indiferent de conditiile naturale.
Ne-am ocupat de tot ceea ce inseamna placari exterioare, glafuri, ornamente, scari, borduri si alte elemente arhitecturale, inclusiv micul amfiteatru din spatele cladirii.
Micul amfiteatru din spatele casei are, teoretic, o capacitate de 240 locuri (in anii 1960 aici functiona chiar un cinematograf in aer liber), de aceea spatiile de stat pe doua nivele, cu trepte intre ele au tinut cont si de functionalitea de “scoala de vara”, mentinand finisajul fiamat pe banchetele de piatra – pentru mai multa caldura si stabilitate.
Glafurile de la fiecare fereasta au dat unitate de jur imprejurul cladirii: ferestre patrate, dreptunghiulare, cu arcade sau cu obloane, guri de aerisire sau ferestre de subsoluri au avut la exterior glafuri din acelasi granit, element similar necesar pentru asigurarea unitatii si, implicit, elegantei. Scarile de la intrarea principala reprezinta o lucrare deosebita: cu somptuoasele ei trepte rotunjite la margini, cu conformatie generoasa, cu ghivecele de piatra ce strajuiesc de o parte si de alta, este atat primitoare, cat si impresionanta prin dimensiuni.
Redeschiderea acestei case a avut loc la circa 150 de ani de cand boierul Athanasie Eliad a reconstruit cladire ain forma actuala, dupa marele incediu din 1847. Construita in anul 1789, Casa Eliad a gazduit de-a lungul timpului Facultatea de Medicina a Comunitatii Evreiesti, Teatrul Evreiesc de Stat, Casa Raionala de Cultura, iar din 1975 a devenit Casa de Cultura a Sectorului 3. Cladirea, asa cum se prezinta astazi, a fost realizata in etape, incepand din secolul XVIII. Un incendiu care a avut loc in 1847 a distrus imobilul cu totul, lasand intregi doar pivnitele. Athanasie Eliad, care era presedintele Clubului Hipic Roman la acea vreme, a cumparat proprietatea in perioada 1862-1863. Se spune ca el este cel care a reconstruit-o dupa marele incendiu, dar din alte surse constructia supraterana actuala a fost realizata in 1851. Mult mai sigur insa este ca impresionanta casa boiereasca a fost modificata periodic, ultima transformare structurala fiind realizata in perioada 1911-1935.
Studiul de fezabilitate pentru reabilitare a fost avizat de Ministerul Culturii si Patrimoniului National – Comisia Nationala a Monumentelor Istorice, in decembrie 2009.
