Cum ne dăm seama când trebuie să schimbăm piatra naturală

După cum probabil știți, piatra naturală este unul dintre cele mai rezistente materiale naturale din lume. Atunci când este întreținută corespunzător, aceasta își poate păstra aspectul și proprietățile inițiale chiar și sute de ani, bineînțeles, cu mici imperfecțiuni din cauza timpului. În articolul de astăzi vorbim pe scurt despre care sunt semnele care ne indică faptul că piatra naturală trebuie schimbată în viitorul apropiat.

Când zgârieturile acoperă peste 51% din suprafață

În cazul în care zgârieturile fine sau proeminente acoperă mai mult de 51% din suprafața pietrei, înseamnă că a venit timpul ca piatra respectivă să fie schimbată sau lustruită din nou. Dacă piatra a fost deja lustruită de câteva ori în trecut, cel mai bine să începi să cauți un nou model cu care să o înlocuiești.

Când descoperim fisuri ce pun în pericol rezistența

Principala diferență dintre fisuri și zgârieturi e reprezentată de faptul că zgârieturile nu pun în niciun fel în pericol rezistența pietrei. Acestea sunt doar superficiale, la suprafață, pe când fisurile pot duce în tip la spargerea pietrei. Când descoperim aceste fisuri, e bine să luăm în calcul schimbarea pietrei naturale.

Când schimbi mobilierul

În cele mai multe cazuri, atunci când este ales modelul, culoarea și finisajul unei pietre naturale, se ține cont de stilul și de culoarea mobilierului din interiorul casei. Dacă între timp, însă, mobilierul s-a schimbat, însă, pietrele naturale au rămas aceleași, atunci poate e timpul să iei în calcul schimbarea acestora.

Cauți un anumit model de piatră naturală? Verifică dacă nu cumva e pe www.algabeth.ro. Te așteptăm și săptămâna viitoare cu un nou articol.

Comments are closed.