Peretii din piatra naturala pastrează casa calduroasa

Iarna bate la ușă din ce în ce mai tare, iar cât de curând, viscolul, gerul și fulgii de zăpadă ne vor face să petrecem mai mult timp în casă și mai puțin afară. În articolul de astăzi vom vorbi despre un lucru pe care foarte puțini dintre voi îl știu, și anume faptul că piatra naturală este un excelent material pentru izolația termică, tocmai de aceea este aplicată atât de des peste podele și pereți, atât în interior și cât și în exterior.

 

Pentru început, e bine să știi că există multe metode prin care poți crește capacitatea de reținere a căldurii din casă, dar niciunul dintre ele nu îți oferă un aspect atât de elegant și o plajă largă de culori, modele și dimensiuni din care poți alege precum piatra naturală. Piatra este alegerea preferată a arhitecților și designerilor de pretutindeni pentru izolația termică, în special a celor aflați în țările nordice, unde mercurul din termometre este aproape tot timpul anului scăzut. Așadar, dacă te numeri printre cei care sunt în căutarea unei soluții eficiente de izolație termică, dar totodată îți dorești un aspect deosebit, parcurge acest articol pentru a afla mai multe despre proprietățile pietrelor naturale.

 

Proprietățile termice ale pietrelor naturale

Pereții și podelele acoperite de piatră naturală nu doar că păstrează căldura pe timpul iernii, dar păstrează la fel de bine și răcoarea pe timpul verii. O mare parte dintre pietrele naturale au una dintre cele două proprietăți termice prezentate mai jos, iar mai mult de jumătate le au pe ambele, tocmai de aceea sunt atât de potrivite pentru izolația casei.

  • Conductivitatea căldurii — Pietrele naturale sunt conductori de căldură excelenți. Podelele pavelate cu plăci din piatră se încălzesc mult mai rapid, permițându-ți să atingi rapid temperatura dorită și să economisești gaz, lemne sau energie electrică.
  • Reținerea căldurii — Odată ce ai atins temperatura optimă în interior, poți opri sistemul de încălzire deoarece pardoselile din piatră naturală și pereții rețin căldura generată de sistemul de încălzire, pentru o perioadă mai lungă de timp. Acest lucru înseamnă că, chiar și în timpul iernii, poți chiar merge cu picioarele goale.

Folosirea pietrei naturale pentru izolația termică

Proprietățile termice ale pietrelor naturale diferă de la piatră la piatră și sunt influențate direct de o sumă de factori precum amplasamentul, montajul, diferența de temperatura între iarnă și vară, și multe altele. Tocmai de aceea, cel mai bine este ca, în cazul în care îți dorești să achiziționezi un material care să îți oferă o rezistență termică sporită, să stai de vorbă înainte cu un specialist.

 

Te așteptăm și săptămâna viitoare pentru un nou articol. Până atunci, vizitează www.stona.ro, iar dacă ai nevoie de părerea unui specialist, apelează gratuit la consultanții Stona, atât telefonic, cât și în showroom. Săptămâna călduroasă!

 

Comments are closed.