Marmura este unul dintre cele mai versatile materiale, tocmai de aceea are întrebuințări multiple, atât în construcții, cât și în amenajări interioare. Pentru că începutul anului este unul dintre momentele cheie în care vrem să facem mici modificări locuinței noastre, vom lista în articolul de astăzi cinci obiecte decorative realizate integral sau parțial din marmura pe care le poți folosi pentru a oferi camerei de zi un aspect mai plăcut. Să vedem în continuare care sunt.
Tablă de șah din marmură
Prezența tablei de șah realizate din marmură a fost considerată multă vreme un adevărat simbol al statului social. Chiar dacă timpul a trecut și a devenit mult mai accesibilă, aceasta are în continuare același efectiv. Acest obiect decorativ se potrivește de minune cu stilul victorian.
Ghiveci din marmură
Marmura va oferi plantelor tale un aspect mult mai natural. În plus, datorită paletei largi de culori, poți pune florile în evidență prin alegerea unor culori în contrast. Ghivecele pot fi realizate dintr-o singură bucată de marmură sculptată, fie din mai multe plăci lipite între ele discret cu silicon.
Ceas din marmură
Ceasul din marmură este atât de simplu de realizat încât îl poți face chiar tu dacă ai la îndemână instrumentele necesare. Tot ce trebuie să faci este să decupezi o placă subțire de marmură în formă de cerc, hexagon sau pătrat, iar apoi să o găurești folosind o bormașină pentru a introduce în centrul plăcii decupate mecanismul ceasului.
Ultima piesă pe care trebuie să o adaugi este agățătoarea care ar trebui să fie suficient de rezistentă pentru a susține greutatea ceasului.